Divan, un restaurant autentic turcesc

Scris de dragos în RESTAURANTE

Deschis de aproape trei ani în Centrul Vechi, Divan este unul dintre restaurantele populare ale Bucureștiului. Rețeta succesului pare să fie legată în primul rând de specificul bucătăriei pe care românii au descoperit-o după ’89, când excursiile la Istanbul erau la mare modă, și pe care au tot frecventat-o de atunci în vacanțele extrem de accesibile care se organizează pe litoralul turcesc. Nu e o mâncare sofisticată, iar paleta de gusturi și feluri pe care o întâlnești de obicei în meniuri este una extrem de variată și oferită la prețuri rezonabile. Este totodată o mâncare care se prepară repede, bazată în mare măsură pe gustări (mezeler) sau cărnuri la grătar (keblapar) care îți sunt gătite pe loc și servite foarte rapid. Divan are însă și alte calități care merită pomenite aici. Este un local foarte primitor datorită ambianței create acolo. Spațiul este amenajat cu multă atenție la detalii, ceea ce-i conferă un aer evident de autenticitate. Arcade de inspirație orientală, pereți acoperiți cu motive specifice, într-o cromatică bine închegată. La tot pasul găsești candelabre, felinare, perdele din catifea cu ciucuri și perne cusute manual aduse direct din bazar. Pentru cei obișnuiți cu restaurantele turcești din mahalalele Istanbulului, unde te duci doar să mănânci ceva repede și bun, fără pretenții de atmosferă sau decor, Divan poate părea un local de lux. Însă cei care nu suportă turcismele, muzica orientală și dansatoarele din buric ar face bine să îl evite pentru că Divan insistă să le ofere clienților săi o experiență turcească cât se poate de autentică și de completă. Deși s-a extins de curând, el rămâne un local destul de aglomerat, unde riști să nu găsești masă mai ales seara. La etaj au și un soi de lounge unde lumina este puțin mai discretă și muzica parcă un pic mai tare și unde poți să te lăfăi după masă pe divane savurând o narghilea și un ceai sau o cafea turcească cu rahat. Mâncarea la Divan este foarte gustoasă. Nu cred că am mâncat ceva care să îmi displacă și meniul este suficient de stufos încât să poți să încerci de fiecare dată altceva. De altfel am observat că oamenii vin acolo, de obicei, în grupuri mari și mesele sunt totdeauna pline de multe farfurii din care gustă fiecare câte puțin. Restaurantul se laudă cu bucătarii săi turci, dar mai ales cu Salih, cheful care este pomenit și în meniu și care are 25 de ani de experiență. Pare să fie un om foarte pasionat de munca lui și merită felicitat cu prisosință că a reușit să păstreze calitatea mâncării în tot acest timp, în ciuda traficului intens și al meniului destul de mare. Constanța calității este o pasăre rară în peisajul gastronomic din Bucureștiul ultimilor ani. Înțeleg că succesul primului restaurant le-a dat curaj investitorilor să deschidă un altul asemănător și în Brașov, în prima jumătatea a acestui an, chiar în Piața Sfatului. Să sperăm că vor reuși să reproducă și acolo atmosfera din Capitală, dar să păstreze și standardele de calitate ale bucătăriei din Centrul Vechi.

Ce-am mâncat și ne-a plăcut

Meniul de la Divan este o colecție vastă de gustări, pite umplute cu tot felul de bunătăți, supe, kebap, frigărui și alte specialități din carne. Înainte să vă decideți asupra felului principal vă sugerez să cereți ospătarului să vă aducă platoul de mezeler ca să puteți să alegeți din gustările disponibile servite cu lipie caldă, din partea casei. Prețul unei gustări este în medie 14 lei. Dacă vă plac ciorbele, v-o recomand pe cea de linte roșie și bulgur (10 lei). La felul doi, mie mi-a plăcut în mod special kebapul de vită și oaie cu iaurt (46 de lei) sau Beyti kebap, tot cu carne de vită și oaie, înfășurat în lipie turcească cu sos de iaurt (39 de lei). Însă puteți comanda și un Divan Kebap (57 de lei), care e un soi de platou mix. Dacă alegeți un fel de mâncare puternic condimentat, cum sunt destule în meniul de la Divan, vă recomand să comandați și un ayran (9 lei), menit să vă mai înlesnească digestia. La desert nu ratați cataiful. Cel cu fisitc este absolut delicios (19 lei)

Mâncare: 4 puncte din 5

Serviciu: 3 puncte din 5

Atmosferă: 4 puncte din 5

 Divan

Strada Franceză 46

021 312 30 34

www.thedivan.ro