Bourbon, pentru zile mai insorite

Scris de dragos în DEGUSTĂRI

Obișnuim să-i spunem whisky, însă el și-a câștigat demult dreptul de a avea propriul nume. Gustul său ușor dulceag și foarte aromat îl recomandă pentru o mulțime de cocktailuri gustoase care rimează cu vremea de-afară. Fie că vorbim despre rye, bourbon sau scotch, toate aceste licori sunt tot whisky, adică o băutură distilată din cereale. Cu toate acestea modul în care multă lume obișnuiește să le amestece sub o denumire destul de largă, fără să le distingă în nici un fel, este cel puțin incorect. În privința bourbonului de pildă, un studiu recent făcut în Europa de est a relevat faptul că mulți dintre respondenți nici măcar nu aveau cunoștință de această băutură, iar dintre cei care auziseră de ea o bună parte nu știau că este vorba despre un whisky. Bourbonul este cel mai cunoscut whisky american, făcut în Kentucky, o regiune care între timp a căpătat numele de Bourbon county. Primii producători au fost bineînțeles scoțienii și irlandezii aciuați prin această zonă pe la 1700. Din 1964, Congresul Statelor Unite a stabilit printr-o lege regulile pe care trebuie să le respecte producătorii acestui whisky sau mai degrabă “whiskey” cum spun americanii: bourbonul trebuie să fie făcut dintr-un amestec de apă și cereale care conține minimum 51% porumb, trebuie învechit cel puțin 2 ani în butoaie noi, sa aibă minimum 40% concentrație de alcool și nu trebuie amestecat cu alte soiuri sau aditivat cu altceva în afară de apă. Gustul care rezultă de cele mai multe ori este unul dulceag, cu arome puternice de vanilie și lemn. Puriștii beau borbonul “straight”, însă el poate fi băut cu gheață și cu un pic de apă, combinație care este numită de fani “Kentucky iced tea”. Bineînteles este un ingredient foarte des întâlnit în cocktailuri, datorită gustul său dulceag și foarte aromat. Cele mai cunoscute mărci de bourbon care se găsesc și la noi sunt: Four Roses, Jim Beam, Bulleit, Knob Creek, Maker’s Mark, Wild Turkey sau Woodford Reserve. Multă lume consideră că Jack Daniel’s este un bourbon, iar gustul uneori te poate face să crezi acest lucru, însă producătorii săi insistă că Jack Daniel’s este un “Tennessee Whiskey”, o băutură obținută prin același proces de distilare, avand însă în plus un stadiu de filtrare numit “Lincoln County Process” – filtrarea printr-un strat subțire de cărbune de arțar. Pasionații de mixologie obișnuiesc să spună că rețetele ideale pentru sezonul rece trebuie să conțină bourbon. Aromele de caramel și vanilie ale acestei licori și combinațiile tradiționale cu vermut, bitter, amaretto, lămâie sau mentă par a fi întradevăr companionii perfecți pentru zilele insorite, dar inca friguroase din această perioadă.

Dați click aici pentru colecția noastra de bourbonuri

Rețete clasice cu bourbon

Hot Toddy

1 lingură de suc de lămâie, 1 linguriță de miere, 2 măsuri de bourbon, 4 măsuri de apă fierbinte, un bețișor de scorțișoară (sau o jumatate de linguriță) și câteva cuișoare.

Puneți laolaltă sucul de lămâie, apa fierbinte și bourbonul într-o cană pe foc și lăsați să fiarbă un minut. Adăugați condimentele după gust.

Old Fashioned

 Un cub de zahăr, o linguriță de bitter (Angostura sau Underberg), două măsuri de bourbon.

Picurați bitterul peste cubul de zahăr din pahar și amestecați până se topește zahărul. Adăugați câteva cuburi de gheață și bourbonul și amestecați un pic.

Godfather

 Două măsuri de bourbon, o măsură de amaretto

Turnați ingredientele într-un shaker, mixați bine cu gheață, apoi turnați băutura prin strecurătoarea de bar în paharul de cocktail. În final adaugați o coajă de limetă.

Golden Nail

Două măsuri de bourbon, o măsură de Sothern Comfort

Amestecați într-un pahar de bar ingredientele cu gheață. Decorați cu o felie de lămâie.