Cocktailuri racoritoare cu vin alb

Scris de dragos în DEGUSTĂRI

Când ai un vin bun poate părea o blasfemie să-l combini cu alte ingrediente înainte de a-l bea. Însă un amestec bine ticluit și răcoros poate anima orice petrecere în miez de vară și un vin alb fresh poate fi un bun punct de plecare pentru o astfel de rețetă. Când ai un vin prost sau un vin care nu-i pe gustul tău, cu atât mai mult. Un punch sau un spriț poate să salveze situația, ba poate chiar să fie o idee foarte inspirată într-o după-amiază caniculară când orice băutură trebuie să fie înainte de toate rece și hidratantă. Vinul, amestecat cu fructe, gheață și apă minerală își va face simțită prezența doar atât cât trebuie să binedispună asistența, fără dureri de cap. În România, sprițul făcut cu sifon este cunoscut din secolul al 19-lea, venit pe filieră ardelenească, se pare, de la austrieci. I-a cucerit foarte repede pe români, mai ales în epocile în care vinul de masă era prost și berea mai dihai și a rămas până de curând o combinație foarte populară printre clienții teraselor, mai ales în timpul sezonului cald. În ultimii ani suntem familiarizați și cu sprițul mediteranean, care presupune combinarea unui lichior ușor de fructe sau ierburi cu vin spumant și gheață. Cocktailuri de acest gen precum Aperol Spritz, Hugo sau Martini Royale sunt nelipsite astăzi din meniurile teraselor. Punchul, la rândul său, are o origine colonială. A fost introdus în Anglia secolului al 17-lea de coloniștii întorși din India, unde obișnuiau să bea la petreceri, din pricina căldurii, tot felul de amestecuri de vin, brandy, fructe sau sucuri de fructe cu concentrație alcoolică mică. Un punch poate fi o metodă foarte ușoară de a întreține o mână de invitați la o petrecere în grădină într-o zi călduroasă. Amestecul de vin și fructe poate fi, în funcție de rețetă, un aperitiv răcoros sau un desert ușor mai ales pentru cei care nu vor să exagereze cu alcoolul.

5 rețete de cocktailuri cu vin

Summer sangria

Pentru această rețetă aveți nevoie de: o sticlă de Gewurztraminer, trei lingurițe de triplu sec, o jumatate de pahar de suc de portocale strecurat (fără pulpă), un sfert de pahar de sirop simplu sau miere, un măr verde, tăiat în bucăți medii, un lime tăiat felii, două pahare de boabe de struguri tăiate pe jumătate, 2 kiwi decojite și tăiate felii. Toate ingredientele sunt amestecate într-un bol și ținute minimum 4-5 ore la frigider. Înainte de a fi servit, punchul trebuie completat cu apă minerală (jumătate de litru), cu gheață și cu crenguțe de cimbru.

Strawberry sangria

Într-un bol pisează 10-12 căpșuni mari cu muddlerul, apoi amestecă-le cu o sticlă de Riesling. Ține câteva ore ingredientele la frigider, iar apoi adaugă două-trei cutii de ginger ale (500 ml) și amestecă bine. Înainte de a servi, adaugă gheață și frunze de lemongrass.

Summer tea punch

Infuzează într-un litru de apă fiartă 4 pliculețe de ceaiuri de fructe (merișor sau rodie). După ce s-a răcit ceaiul amestecă-l într-un blender cu un pahar de cireșe fără sămburi și un pahar de struguri verzi. Amestecă apoi piureul obținut cu o sticlă de Pinot Gris și jumătate de litru de apă minerală. Adaugă la final gheață și câteva cireșe sau boabe de struguri pentru décor.

White Chiller

Combinați într-un bol o sticlă de Sauvignon blanc, un pahar de tequila,  jumătate de pahar de suc de lime și jumătate de pahar de suc de grepfrut roz. Țineți acest ameste căteva ore la frigider și apoi adăugați apă minerală și gheață după gust. Decorați cu felii de lămâie și frunze de mentă.

Rebujito

Puneți într-un bol jumătate de sticlă de Sherry fino sec, un pahar de suc de lămâie, două-trei linguri de sirop de soc sau de tei și câteva frunze de mentă. Țineți amestecul la rece câteva ore și adăugați gheață, apă minerală și felii de lămâie tăiate subțiri înainte de a servi cocktailul.